LITIGII

Litigiile reprezintă ultima soluție pe care justițiabilii o au la îndemână în rezolvarea unui conflict, prin implicarea constrângerii judiciare, în scopul apărării drepturilor lor. Astfel, această arie profesională reprezintă una dintre principalele noastre activități, implicându-ne în problemele pe care clienții noștri le întâmpină.

Fiecare litigiu este ca o partidă de șah unde participanții își doresc victoria, făcând alegeri măsurate cu atenție, în încercarea de a anticipa următoarea mișcare a adversarului. Oferim de fiecare dată clientului nostru o corectă privire de ansamblu asupra întregii situații juridice, și îi prezentă, toate mijloacele de care poate uza și să îl îndrumăm către cele mai avantajoase alegeri, prezentându-i întotdeauna avantajele și riscurile.

Echipa noastră de litigii gestionează dispute provenind din toate sectoarele de activitate: consultanță, marketing, servicii, asigurări, industria farmaceutică, producători de alimente, furnizori de băuturi etc.

Domeniile de practică sunt următoarele:

  • Drept comercial general (recuperări creanțe, executare silită, insolvență, asigurări)
  • Drept civil general (retrocedări, raporturi de familie, partaje, succesiuni)
  • Contencios administrativ și fiscal.